Sînt încă
Sînt încă aici
Un fel de licurici
Un fel de efemeridă ce luminează cu intermitenţă
Marea absenţă
În care am fost părăsiţi şi uitaţi
Sînt încă aici
(Mă scuzaţi)
Victor Felea, Jucător de rezervă, 1992
În 28 martie 2018 vor fi 25 ani de cînd poetul şi criticul Victor Felea, după ani de trudă în căutarea adevărurilor esenţiale, s-a retras discret şi ne-a lăsat să ne descurcăm singuri.
Cei care l-au cunoscut şi îi ştiu modestia proverbială, îşi mai amintesc poate oroarea de a fi prea vizibil, fapt care i-ar fi putut afecta singurătatea şi independenţa. Iată o însemnare din 3 martie 1955:
Aş fi putut, poate, să fiu un om de succes, dar am preferat să fiu comod, liber, să nu mă supun unor obligaţii plictisitoare. N-am vrut să mă transform decît în măsura în care am socotit că aceasta este strict necesar, fără să-mi silesc conştiinţa la salturi acrobatice; n-am mimat o atitudine de faţadă. Asta explică rămînerea mea în umbră, eticheta de personaj cenuşiu, necunoscut. Mi-am dat seama totdeauna de acele prilejuri cînd ar fi fost de ajuns să fac un gest pentru a fi săltat la suprafaţă. Totuşi, am lăsat să-mi scape toate ocaziile, pentru că am simţit că nu o să pot suporta prea multă vreme hărţuiala, apreciind că-mi sînt mult mai necesare singurătatea şi independenţa. Şi dacă din cauza lor am rămas fără avantajele popularităţii, am totuşi satisfacţia de a-mi fi păstrat nealterate gustul şi sensibilitatea, credinţa în arta adevărată izvorîtă din sinceritatea şi frumuseţea inimii omeneşti. (Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş, Albatros, 2000, p.12).
Victor Felea a fost un om de mare calitate sufletească şi intelectuală, poet delicat şi discret al peisajelor interioare, un critic mereu gata să recunoască adevăratele valori, precum şi un atent observator al vieţii culturale româneşti; opera sa a făcut viaţa multora dintre noi mai frumoasă şi mai bună.
Precum se spune, viaţa i s-a stins, pe negîndite, ca o lumînare, dar cărţile sale, amintirea lui sunt vii. Aceste poeme sunt jarul ce-i luminează chipul ascuns de umbra înserării.
Cristina Felea
foto: Studio Csomafay Ferenc, Victor Felea, cca.1974
La ce visezi?
La ce visezi făcînd cafeaua / Iubita mea – la ce visezi / La anii ce s-au dus ca neaua / La somnul guşterilor verzi
La bucurii imaginare / Ce nu vor mai sosi nicicînd / La plopul ca o lumînare / La primăvara unui gînd
Vezi nu uita de îndulceşte / Lichidul negru şi amar / Ne ţine viaţa într-un cleşte / Ne ţine strîns şi totu-i clar
(din Reminiscențe naive, 1977)
Ars poetica
Însingurată Umbră / Ce faci tu acolo / În templul tău de cărţi şi de hârtii / Ce cuget aspru / Ce simţiri suave / Te-ndeamnă să mai stărui – să mai scrii / Nu te-a cuprins încă zădărnicia / Acestui trist efort de-a fi cuvânt / Nu-i oare-o lungă umilinţă poezia / O aripă de lacrimi şi de vînt / N-auzi venind un vuiet o scrîşnire / Pe care-atât de bine le cunoşti / Cum de mai crezi în blînda fericire / Şi surd rămîi la-nvălmăşiri de oşti / La plînsul mut al lumii celei oarbe / Închis în templul tău de cărţi şi de hîrtii / Ce demon fără pace te absoarbe / Şi te-ndîrjeşte să visezi / Să scrii
(din Gulliver, 1979)
Pierdut în statistici
Sufletul înaintează greoi la remorca gîndurilor / Sătul de orbirea lui / Și de catastrofele lumii / De bombardamentul continuu / Al cuvintelor false insidioase / Sufletul – dacă mai există aşa ceva / Dacă mai există şi el / De cînd aproape nimic nu mai rezistă / Atîtor analize şi cercetări minuţioase
(din De toamnă, 1986)
Autoportret în februarie
Eu trec pe străzi purtîndu-mi / Paltonul greoi şi geanta mereu încărcată / Cu pîine şi cărţi şi hîrtii şi cu alte / Lucruri trebuitoare – mă duc înfruntînd / Vârtejuri de zgomote puţin aplecat / Şi uşor năucit mic şi fără importanţă / Cvasiatent cvasiabsent / Preocupat de câteva gînduri prozaice / Dar şi de câteva utopii şi speranţe / Care-mi şoptesc: rezistă rezistă / Raţiunile tale cele mai adânci / Nu şi-au găsit încă desăvîrşirea – / Şi merg spre ţelul meu cotidian şi iar mă-ntorc / Neobservat şi poate umilit / Dar fără să mă plîng ci parcă dus / De-o mână bună / Şi ocrotit de aştri nevăzuţi – eu ies încet din gropile durerii / Uimit ce mult m-a stilizat destinul.
(din De toamnă, 1986)
Inedite
***
Închipuiţi-vă milioane de păsări închise / Care nu vor mai zbura niciodată spre sud / Nu vi se pare absurd şi brutal destinul acesta?
Ah spuseră prietenii mei e cît se poate de crud
(1972)
***
La geam vei sta cu pumnii sub bărbie / Ce ochi steril ce mască de rugină / Va fi un timp cărunt o suburbie / De viaţă mută grea şi anodină
În vechi mărăcinişuri soare frînt / Şi un amestec de tristeţe fadă / Fereastra ta se va zgîi-n pămînt / Şi inşi sordizi vor şti să nu te vadă
(1973)
***
Motto:
„Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?” (M. Eminescu)
Îmi dau prea bine seama acum de ce-avem parte / Noi suntem şi rămînem poeţii nimănui / Nici cei din jurul nostru nici cei de mai departe / Nu vin să ne întrebe ce sunteţi şi ai cui
Ni-e glasul fără forţă sau vor să nu ne ştie? / Oricum ciudat destinul poeţilor de-aici / Ei pier pre limba sfîntă lăsată lor s-o scrie / Şi munca lor înseamnă strădanii de pitici
(1973)
***
Ce mai lucrezi Domnule X / Întreabă un glas al nimănui / Lucrez cu fapta – spune Domnul X / Mi-am atîrnat cuvintele în cui
Dar asta nu-i soluția cea bună / Rostește glasul nimănui / Pe cînd prin ceruri se adună / Furtuni deșarte nori gălbui
(1990)
Poate veni
Poate veni chiar o tristețe adîncă / să zguduie din temelii sărmana / ființă – poate veni ceva inefabil / ca o veche mustrare / poate veni un fior muzical / dinspre sfere mai caste / poate veni cea mai sfîntă idee / în sufletul tău să adaste – / și asta în timp ce o lume barbară / își strigă demența bătrînă / iară și iară
(1993)
Fundația Doina și Octavian Cosman 