Teodora Cosman
Acesta este tabloul în fața căruia un vizitator occidental din anii ’90 a exclamat : Acum am înțeles totalitarismul !

„Crepusculul Excelenței Sale”, pictat în 1970, poate fi considerat unul din tablourile premonitorii ale lui Octavian Cosman – la fel ca „Soare Dublu” sau vizorul puștii cu lunetă din „Icar” – „excelența sa” nefiind încă, la data respectivă, ceea ce avea să devină după „Tezele din iulie”.
Elaborat imediat după absolvirea Institutului de Arte Plastice, în climatul de așa-zisă deschidere de la sfârșitul anilor ‘60 începutul anilor ’70, ciclul „Acvariilor” – din care și „Crepusculul” face parte – îi aduce artistului notorietatea imediată în rândul publicului, al colegilor și al criticilor, dar și „atenția” din partea organelor de partid și securitate. La prima Expoziție Județeană la care participă, în 1969, cu tabloul „Crist”, se organizau adevărate „pelerinaje” pentru a vedea tablourile sale.
„Acvariile” au constituit o soluție individuală – una dintre – atât etică cât și plastică, de a se opune formulelor butaforice ale realității socialiste. Acestea constituie un univers elaborat și caracteristic, ce sugerează posibilitatea de evadare într-un alt spațiu – un spațiu în care omul poate evolua după reguli proprii, despărțit printr-o peliculă sau un perete de sticlă de contextul lumii înconjurătoare; evadare paradoxală, de altfel, fiindcă ea se produce înăuntru, într-un spațiu inclus, spațiul închis al acvariului. Factura deosebită a tablourilor, cu suprafețe lucioase, prețioase, cu transparențe succesive cu aspect de „smalț” – învecinată cu cea a lucrărilor de ceramică pe care artistul le realizează concomitent – întărește senzația de spațiu acvatic, separat, impenetrabil.

Octavian Cosman n-a fost unul dintre cei care au știut să se „adapteze mediului”. Dacă a ales să fie întotdeauna „contra curentului”, n-a fost din eroism, ci pentru că jocul absurd al supraviețuirii – cel puțin sociale, profesionale – în comunism, era ceva atât de contrar naturii sale încît sacrificiul ar fi fost prea mare, practic imposibil.
„Oricare istorie a speranțelor și nefericirilor unui singur om, ale unui tânăr necunoscut poate cuprinde în ea întrega umanitate”, spune Sabato în Abaddón Exterminatorul (roman străbătut și el, de premoniții). Dacă nu a întregii umanității, istoria lui Octavian Cosman și a „Acvariilor” sale rezumă într-un fel destinul unei generații. De aceea, Fundația Cosman și-a propus să facă „operă de memorie”, reunind în această primă expoziție găzduită pe simezele sale – Octavian Cosman, „Acvarii. Opere din perioada 1967-1979” – opere ce evocă, în memoria tuturor celor care le-au cunoscut, atmosfera acelor vremuri „mitice” din viața culturală a Clujului : perioada Echinoxului și a Arizonei, a cenaclurilor și a întâlnirilor nu mai puțin „literare” de la Mongolu’.

Expoziția reunește 36 de lucrări de pictură, sculptură și grafică, multe dintre ele inedite, semnificative pentru opera de început a artistului, cât și pentru contextul de efervescență culturală și de îndepărtare de dogma marxistă, ce a avut loc în România anilor 1960-70.
Perioada „clasică” a „Acvariilor”, cuprinzând operele pictate între anii 1967-73, este reprezentată în expoziție prin zece tablouri, dintre care menționăm: „Crepusculul Excelenței Sale” (1971) din colecția Victor Felea, „Războiul celor două roze” (1970) sau „Scuturi pentru vânt” (1971), din colecția artistului. Cea mai veche lucrare din expoziție este cel de-al doilea „Acvariu”, pictat în 1967, de fapt o replică – deși nu identică – a lucrării de diplomă (acum dispărută), și constituie, pe lângă valoarea plastică intrinsecă, un document prețios, provenind din colecția Ilie Călian. Inedită este și prezența celui de-al treilea „Acvariu”, tot din 1967, din colecția Radu Mareș, prin amabilitatea doamnei Ileana Turcaș.
Acestora li se alătură o serie de lucrări posterioare anului 1973 – anul întâlnirii cu Doina Hărduțiu – mai lirice, dar care păstrează încă unele caracteristici ale „Acvariilor”. Siluetele hieratice sunt de această dată miniaturizate, presărate într-un peisaj arcadian, sub care dormitează forțele germinative, dătătoare de viață. În această perioadă apar germenii mai multor noi cicluri, dintre care „Semințe” și „Icar”, din care se expun chiar capii de serie. Își face loc și figura feminină, în „Portret” (1973), „Ieșirea în incertitudine” (1977) sau „Victorie” (1976), iar „Hierogamie” marchează cununia religioasă a pictorului, ce a avut loc la mănăstirea Rohia în 1977.

Inedite sunt și cele zece lucrări de grafică, provenind din colecția familiei Papahagi, niciodată expuse până acum, realizate între anii 1978-79 – ce rezumă într-un fel toate temele dragi autorului din decada șaptezecistă: „Plaja”, „Semințe”, „Icar”, „Victorie”, etc. – prezentate, în mod original, alături de exemplarele revistei Echinox, pentru care au fost concepute și în care au fost publicate inițial.
Expoziția își propune așadar să traseze o retrospectivă a primei decade din creația lui Octavian Cosman, perioadă hotărâtoare pentru destinul său artistic și personal, punând în evidență nu numai extraordinara forță plastică – novatoare în epocă și rămasă neștirbită la examenul timpului – a operelor din această perioadă, ci și contextul și mizele în care și pentru care acestea au fost create. Această „reconstituire” nu este însă una inertă, muzeală: este confruntarea cu memoria vie a celor al căror traseu s-a intersectat vreodată cu „Acvariile”. Prin expunerea în intimitatea și căldura unui spațiu cvasi-domestic – cum este cel al Fundației Cosman – se mizează pe puterea generativă a întîlnirilor și a proximității, între oameni, între idei între lucruri: pe bucuria regăsirii, pe nostalgia evocării, pe speranța și promisiunea revederii. Căci ce dovadă mai bună a victoriei „rezistenței tăcute” decât aceea de a fi fericit, în timp ce Excelența cu picioare de lut zace în țărână?

Am avut norocul (sorocul?) să pot contempla tablourile expuse. Mi-a înfiripat atunci o idee: să caut o metodă, ca asemănător Soarelui dublu, să mă pot duplica şi eu, ca una din Eul meu să poată fi mereu lângă artist şi soţia lui, celălaltul să bântuie prin lumea-ntreagă. De aţi avea o idee cum să finalizez idea mea, vă rog să mi-o transmiteţi şi mie. Bine-nţeles, nu mă aştept la folosirea unui fierăstrău!
Albert Veress, alias Berci al II-lea
LikeLike