În 28 martie 2018 au fost 25 ani de cînd poetul şi criticul Victor Felea, după ani de trudă în căutarea adevărurilor esenţiale, s-a retras discret şi ne-a lăsat să ne descurcăm singuri.
Cei care l-au cunoscut şi îi ştiu modestia proverbială, îşi mai amintesc poate oroarea de a fi prea vizibil, fapt care i-ar fi putut afecta singurătatea şi independenţa. Iată o însemnare din 3 martie 1955:
Aş fi putut, poate, să fiu un om de succes, dar am preferat să fiu comod, liber, să nu mă supun unor obligaţii plictisitoare. N-am vrut să mă transform decît în măsura în care am socotit că aceasta este strict necesar, fără să-mi silesc conştiinţa la salturi acrobatice; n-am mimat o atitudine de faţadă. Asta explică rămînerea mea în umbră, eticheta de personaj cenuşiu, necunoscut. Mi-am dat seama totdeauna de acele prilejuri cînd ar fi fost de ajuns să fac un gest pentru a fi săltat la suprafaţă. Totuşi, am lăsat să-mi scape toate ocaziile, pentru că am simţit că nu o să pot suporta prea multă vreme hărţuiala, apreciind că-mi sînt mult mai necesare singurătatea şi independenţa. Şi dacă din cauza lor am rămas fără avantajele popularităţii, am totuşi satisfacţia de a-mi fi păstrat nealterate gustul şi sensibilitatea, credinţa în arta adevărată izvorîtă din sinceritatea şi frumuseţea inimii omeneşti. (Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş, Albatros, 2000, p.12).
Victor Felea a fost un om de mare calitate sufletească şi intelectuală, poet delicat şi discret al peisajelor interioare, un critic mereu gata să recunoască adevăratele valori, precum şi un atent observator al vieţii culturale româneşti; opera sa a făcut viaţa multora dintre noi mai frumoasă şi mai bună.
Precum se spune, viaţa i s-a stins, pe negîndite, ca o lumînare, dar cărţile sale, amintirea lui sunt vii. Aceste poeme sunt jarul ce-i luminează chipul ascuns de umbra înserării.
Mulţumesc Fundaţiei Doina şi Octavian Cosman, prietenilor dragi Doina şi Tavi, precum şi Teodorei Cosman, care, împreună, au făcut posibil acest eveniment. Sper, de asemenea, că vom reuşi, măcar în parte, să deschidem câteva ferestre spre viaţa şi opera sa, care, parafrazându-l, sunt „un fel de « operă vie », dinamică, mereu disponibilă pentru noi înţelesuri, pentru noi delectări esenţiale”.
Cristina Felea
Cristina Felea, Teodora Cosman [ed.], Victor Felea „Sînt încă”. In Memoriam 1923-1993, Blurb, 2018.
Fundația Doina și Octavian Cosman 