„Se spune că elementele simbolice, atunci când sunt grupate câte trei, devin înzestrate cu puteri magice. Calul, pomul și curcubeul sunt arhetipuri fundamentale pe care omul le-a înscris în memorie. Simbolistica lor se întinde până la cei doi poli – de sus și de jos – ai cosmosului, fiind astfel realmente universale.
Cal, pom, curcubeu
poate fi titlul unei lucrări
cal = cuvânt
cal, pom = gramatică
cal, pom, curcubeu = vers ritmat (poezie)
Așadar vrajă; dar totodată și dezvrăjire, pentru că rostul fundamental al artei este de a dez-vrăji, elibera din: aparență, banalitate, obtuzitate etc. (Constantin Ilea, Fișă pentru „Rost”)
Ciclul „Rost” – expus acum la Fundația Cosman – este alcătuit din 77 de lucrări ce pun în scenă cele trei simboluri arhetipale: calul, pomul (arborele vieții), și curcubeul – adică cerul, pământul și forța vitală – fiecare din acestea reprezentând o mică parte (un procent) din „rost”-ul poveștii pe care vrea să ne-o împărtășească pictorul. Este vorba, de fapt, de aceeași lucrare repetată de 77 de ori, cu variațiuni –cromatice, de dimensiuni – în care trei semne (sau, să le spunem, personaje?) minuscule evoluează într-un imens (prin comparație) câmp colorat.
Dincolo de semnificațiile simbolice, sau de trimiterile filozofice (la Noica, bunăoară), de minimalismul cultivat cu cerbicie, picturile lui Constantin Ilea au un impact imediat asupra retinei. Senzația pe care o ai pătrunzând în expoziție este una de o extraordinară vitalitate și prospețime: din toate direcțiile ești, nu asaltat, ci „stimulat” de câmpurile de culoare pură, ce-ți trezesc cu rapiditate simțurile și-ți acutizează percepția, cam cum ar face-o o doză de cafea tare. Abia atunci începi să „vezi” – dacă ești dintre cei aleși, semnele – căci „rost”-ul nu-l găsești fără sa-l cauți, și uneori fără să-l dai tu.
O anecdotă povestită de pictor este deosebit de grăitoare în acest sens. Două domnișoare, intrând în Galeria UAP din Sibiu, unde era expusă seria „Rost”, îl întreabă timide, și în același timp dornice de cunoaștere:
- Nu vă supărați, aici e Galeria…?
- Da, aici.
- Bine, zic ele după ce mai aruncă o privire nedumerită în jur, dar expoziția unde-i?
Ca în scenariile biblice, „ochii lor erau împiedicați să-L cunoască” – excesul de vizibilitate al acestor pânze împiedicând o contemplare facilă și superficială. Doar printr-un exercițiu – de voință? de contemplație? – acestea „se dau” vederii, poate doar pentru o clipă, pentru a se retrage imediat.
De la „Pătratul alb pe fond alb” al lui Malevici am învățat că pictura e posibilă chiar dacă folosești o singură culoare, iar serialitatea, repetarea identică a aceleiași imagini face parte, de la Warhol încoace, din vocabularul artei contemporane. Și totuși aici nu este vorba despre asta… nu numai despre asta…
Folosirea aplatului sau a câmpului cromatic nu constituie un scop în sine, cu ajutorul lor pictorul doar creează un spațiu „de dimensiuni sugerat cosmice” (Dan Ioan Bogdan) în care „îngroapă”, prin adăugire minuțioasă, semne și simboluri. În ciuda aparenței, pictura lui Ilea nu e bidimensională, nu se rezumă la explorarea unei suprafețe, ci trece dincolo de ea, nu numai în sensul profunzimii (profunzime există și la Rothko) ci în cel al căutării sensului, a semnificației – o trimitere dincolo de pictură, dincolo de artă.
„Picturile lui Ilea sunt asemănătoare unui koan Zen și au rolul evident de a funcționa ca detonator, care aparent nu prezintă suficiente elemente capabile să genereze iluminarea, dar care te pot împinge până acolo încât să îți deblocheze în gândire mecanismele conceptului prezentat”.[1]
La fel, nici o intenție de serialitate: deși „identice” (dacă facem abstracție de culoare), picturile sunt asociate în cea mai veselă dezordine: ba în același ton, ba prin contrast sau „în degradé”; ba în șir de aceleași dimensiuni, ba sub formă de „triptic” – una mare, două mici. Această aparentă neglijență ne face să ne dăm seama că repetiția la Ilea are alt sens decât cel pe care i-l dă „epoca reproducerii mecanice”, și de asemenea, decât „compulsia de repetiție” freudiană. Repetiția, la Ilea, are mai degrabă menirea de a recrea timpul mitului. Mitul nu este o repetiție la nesfârșit a aceleiași imagini, a aceleiași povești, ci se reactualizează permanent în povestire, în imagine. Nu este o imagine golită de conținut, ci, dimpotrivă, una umplută de sens.
Într-un anumit sens, pictura lui Constantin Ilea este una profund contemporană – prin folosirea unor coduri de necontestat actuale (monocromia, serialitatea, minimalismul) – și în același timp de un revigorant anacronism – prin încrederea neștirbită că lucrurile au un „rost”, și că acesta poate fi revelat prin artă. Așa că vom rosti și noi împreună cu pictorul, „cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost? Adică spune totul după o rânduială și nu doar pe dinafară.” (Constantin Ilea, Fișă pentru „Rost”)
Teodora Cosman
Născut la 23 noiembrie 1941 la Turda, Constantin Ilea a studiat pictura la Institutul de arte plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, avându-i ca profesori pe Abody Naghy Bella, Teodor Harșia, Radu Fulger și Tibor Kadar. După absolvire, în 1967, se stabilește la Sibiu, participând cu regularitate la saloanele județene și republicane. În 1970 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Muzeul Bruckental îi organizează în 1974 prima expoziție personală, urmată de Galeriile de Artă Sirius (1986), Galeriile de Artă Râmnicu Vâlcea (1998), Galeriile de Artă Antik Sibiu (1999), Muzeul de Artă Cluj-Napoca (2011), Kronart Gallery Brașov (2014) și Galeriile de Artă Sibiu în 2018 unde expune seria „ROST”. Participă la expoziții internaționale la Galeriile Guggenheim, Londra (1969) – care îi și achiziționează o serie de lucrări – Riga (1971), Rennes (1999), Ingolstadt (2000). Trăiește și lucrează în Sibiu.
Expoziția Constantin Ilea, „Rost” este deschisă
până în 30 septembrie 2019, la Fundația Cosman, Str. Andrei Mureșanu 11,
Cluj-Napoca, și poate fi vizitată în fiecare joi, între orele 18 și 20, sau
prin programare. Mai multe detalii la http://www.fundatiacosman.com.
[1] Dan Ioan Bogdan, „Un spațiu gol atât de plin” în catalogul Constantin Ilea. Ce și cum în 50 de ani, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Sibiu, 2018, pp.80-81.
Fundația Doina și Octavian Cosman 