
Unul din cele mai îndrăgite suporturi ale creației fotografice – Polaroidul – continuă să ne fascineze, în ciuda „cronicii morții sale anunțate” din 2008, când uzina Polaroid din Olanda, ultima fabrică de film instantaneu din lume își anunța încetarea producției. Astăzi, datorită inițiativei Impossible Project – un grup de foști angajați care au preluat fabrica, asigurând astfel supraviețuirea mediului – fotografia instantanee cunoaște un reviriment atât ca formă de artă populară cât și ca mijloc de expresie artistică.
Expoziția poate fi vizitată joi, vineri, sâmbătă între 17-19.
Expun: Andreea Andrei, Adrien Basse-Cathalinat, Andrei Budescu, Teodora Cosman, Jean-Michel Delage, Alice Finichiu, Lili Plasticienne, Iulia Lăzărean, Irina Măgurean, Bernard Naghi, Francesco Sambati, Ioana Tăut, Carla Timoc
Festivalul internațional Expolaroid. Luna fotografiei instantanee – inițiativă a unui grup de pasionați ai fotografiei instantanee din Nantes, Franța – are ca scop expunerea și promovarea practicilor legate de fotografia și filmul instantaneu sub toate formele sale. Organizat pe principiul „do it yourself”, festivalul are loc în fiecare an pe parcursul lunii aprilie, simultan în diverse locuri răspândite în mai multe țări. Fundația Cosman se alătură acestei inițiative, organizând a doua ediție la Cluj-Napoca a festivalului Expolaroid, printr-o expoziție colectivă la care participă artiști din România, Italia, Franța, Belgia, Germania și Marea Britanie.

Cu melancolia lui inconfundabilă, suspendat între trecut și prezent, polaroidul conferă faptului divers, cotidian, o aură de mister pe care artiștii invitați în cadrul acestei expoziții au reușit s-o surprindă; memoria, eroarea, rătăcirea, inefabilul, sunt câteva din temele explorate de aceștia, într-o expoziție ce dorește să dezvăluie publicului, și să-l facă părtaș, la miracolul instantaneității.
Expoziția este curatoriată de Irina Dumitraşcu Măgurean, fotograf, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj, departamentul Foto-Video și curator/manager al galeriei „Camera” din cadrul Centrului de Interes, și Teodora Cosman, artist plastic, doctorand în Artă și științele artei la Académie royale de Beaux-arts din Bruxelles și director artistic al Fundației Cosman; două artiste ale căror preocupări pentru fotografia instantanee se reflectă atât în practica lor artistică cât și prin cercetări și publicații asupra mediului fotografic.
Interviu cu Teodora Cosman: „Expolaroid: începem să prețuim lucrurile când sunt pe cale să dispară”