Eseul Gâlceava întelepţilor în jurul timpului… abordează contribuţia gânditorilor români la conturarea spiritualităţii occidentale de dinaintea ecloziunii postmodernismului. Problematica filozofică a timpului este un pretext de a-i reuni pe cei trei colegi de generaţie – Cioran, Noica și Eliade –, Heidegger, celebru în secolul XX prin lucrarea sa Fiinţă şi timp, fiind invocat ca etalon pentru orbita pe care gânditorii noștri ar putea fi plasați.
MIRCEA LĂZĂRESCU, Gâlceava înțelepților în jurul timpului. Cioran, Eliade, Noica și … Heidegger, Timișoara, Brumar, 2017.
Lansare de carte: Vineri, 8 decembrie, 2017 de la ora 18 FUNDAȚIA COSMAN
Prezintă: Octavian Cosman, Ovidiu Pecican, Virgil Ciomoș
În cazul lui Cioran, abordat ca un autor doctrinar, e adusă în discuţie ideea sa privitoare la „căderea din timpul istoric” (ce a început cu izgonirea biblică din rai) şi intrarea într-o postmodernitate atemporală, de îngheţ, de infern. E semnalată apropierea sa de teatrul absurdului (Beckett), şi tema plictisului, ce ar putea fi o alternativă pentru angoasa heideggeriană. La Eliade, e amintită diferenţierea pe care o face istoricul religiilor între timpul circular al eternei reîntoarceri şi timpul unidirecţionat al iudeo-creștinismului, pe temelia căruia s-a edificat cultura occidentală. Ca aspect deosebit, e scoasă în relief ideea lui Eliade că timpul literaturii şi al sărbătorilor e derivat din timpul ritualic, sacral. În cazul lui Noica, comentându-se centrarea ontologiei sale pe devenirea întru fiinţă, e adusă în discuţie „deveninţa”, ca reprezentând „fiinţa ca fiinţă” printr-o altă versiune a temporalităţii decât o face Heidegger. După ce e analizată ideea sa a „timpului devenirii stimulate”, sunt evocate câteva contribuţii ulterioare la ontologia lui Noica prin lucrările epistemologului I. Pârvu şi a logicianului A. Surdu.
Anexa reia, într-un comentariu distinct, principalele teme dezbătute în carte, și anume, contribuțiile specifice fiecăruia dintre filozofii amintiți la tema timpului. Prologul şi epilogul încadrează dezbaterea în contextul vieţii noastre curente, actuale, readucându-ne în Europa migranţilor şi a atentatelor sinucigaşe.
Mircea Lăzărescu s-a născut în 1939 la Lugoj. Urmează cursurile Universității de Medicină din Cluj, pe care o absolvă în 1961. După absolvire lucrează ca medic psihiatru, avându-i colegi pe medicii clujeni Vasile Ilea (Păclişa-Haţeg) şi Dan Arthur (Săvârşin). Din 1965 devine asistentul Profesorului Eduard Pamfil, căruia îi urmează la Catedra de Psihiatrie a Universității de Medicină din Timișoara în 1983. Din 1993 este Membru Emerit al Academiei de Științe Medicale. Ca profesor, a condus Clinica Psihiatrică din Timişoara timp de peste 30 ani.
E autor al unor importante lucrări de psihopatologie : Ce e tulburarea mentală, Ed. Polirom, 2012 ; Bazele psihopatologiei clinice, Ed. Academiei Române, 2010 ; Psihopatologia psihozelor, Ed. Academiei Române, 2016, s.a. A publicat cărţi de antropologie filosofică, precum: Eseu despre fiinţele intermediare, Ed. de Vest, 1994 (ce tratează despre ontologia eroilor de povestire) ; Despre sărbători, grădini şi logos, Ed. Brumar, 2004. A fost apropiat de Constantin Noica între anii 1977-1987. Participă în mod constant la Simpozioanele dedicate filosofului de Academia Română, cu comunicări apărute în publicațiile Academiei. L-a cunoscut îndeaproape pe Aurel Cioran – fratele lui Emil Cioran – şi a participat mereu cu comunicări la Simpozioanele internaţionale Cioran de la Răşinari-Sibiu. În anul 2011 publică la editura Brumar, privitor la Cioran, cartea Chin, extaz şi nebunie înaltă în sec. XX, lucrare ce beneficiază acum şi de o versiune în limba franceză. A participat şi participă activ la viaţa culturală şi filozofică din România.
Între publicaţiile autorului figurează şi două cărţi de memorialistică: Culorile nostalgiei (1999) şi Odiseu fără Ithaca (2009). Actuala carte, Gâlceava înțelepților în jurul timpului, are şi ea o tentă memorialistică, amintind de perioada în care eroii ei erau încă în viaţă.
Fundația Doina și Octavian Cosman 