
Înființată în 1968 de studenții Facultății de Litere din Cluj, revista „Echinox” – și cercul creat în jurul ei – a reprezentat pentru generația intelectuală a anilor 70 – 80, una dintre cele mai importante alternative culturale la monopolul ideologic de partid și de stat, funcționând ca „un loc privilegiat de gândire liberă și de lucrare culturală temeinică”.(1)
Animată în primele două decenii de Eugen Uricaru, Ion Pop, Marian Papahagi, și Ion Vartic, între paginile sale regăsim o pleiadă de (pe atunci) tineri poeți, scriitori, critici, mulți dintre ei devenind nume consacrate în cultura română.
Lucru mai puțin cunoscut, formula grafică (inovatoare pentru vremea respectivă) a revistei, precum și realizarea ei tehnică, se datorează colaborării cu artiști plastici – primii graficieni ai Echinoxului – care contribuie nu numai cu ilustrații originale dar și cu critică de artă sau cronică de expoziții. Așa cum subliniază Mircea Iorgulescu „chiar dacă numărul scriitorilor ale căror începuturi sunt legate de aceasta revistă e deosebit de mare, Echinox-ul literar este doar partea cea mai vizibilă a unui fenomen cu mult mai larg. Revista însăși nu a fost una pur literară, ci mai degrabă una de idei și atitudini culturale. A conturat un spațiu de dezbatere deschisă și a creat un mod de comportament intelectual, fără a se înfeuda unei doctrine și fără a se închide în limitele unor identități comunitariste, estetice, metodologice sau de altă natură.”(2)

Printre artiștii consacrați în spiritul mișcării echinoxiste, Octavian Cosman a fost, alături de Mircea Baciu (cel căruia îi datorăm identitatea grafică) și Florin Creangă, unul dintre primii redactori ai revistei:
„Jacques Derrida susține că în filozofia occidentală este privilegiat cuvântul vorbit, devalorizându-l pe cel scris. Preiau această idee și o însămânțez pe ogorul personal, adică pe teritoriul artistului plastic pentru care linia, pata de culoare, desenul, sunt „cuvintele scrise” pentru cei absenți. Muzeele sunt pline de astfel de „scriituri” pentru care nenumărați oameni merg zi de zi, ani de ani, secole, ca să le citească.
Revista ECHINOX apare într-un moment în care norii negri ai opresiunii sunt răriți de soarele care stă să apară. A fost deschiderea pe care noi toți, tinerii de atunci, o așteptam. Noi, cei din gruparea Echinox vedeam deja posibilele căi ale afirmării valorii și a creativității. Studenți care deja erau prozatori sau poeți au umplut paginile revistei cu creațiile lor sau ale altora de pe tot mapamondul.
Dar revista , obiectul în care aceștia scriau a trebuit să fie făcută de cineva, de asemenea cu talent și dăruire. Ca Echinox să devină obiect de ținut în mână și citit a fost nevoie de artiști plastici (graficieni, pictori, fotografi, sculptori) care să o prezinte publicului așa cum a fost ea văzută timp de o jumătate de secol.”(3)
Anul acesta, Fundația Cosman marchează aniversarea a 50 de ani de existență a revistei Echinox prin diverse evenimente și acțiuni. Expoziția „Echinox 50. Pictură și grafică a artiștilor echinoxiști”, reunește lucrări de Mircea Baciu, Mariana Bojan, Octavian Cosman, Florin Creangă, Vasile Gheorghiță și Ioan Horvath Bugnariu, reunite sau recuperate din colecțiile intelectualilor clujeni. De asemenea, în colaborare cu Muzeul Literaturii Române din București, Octavian Cosman expune în cadrul colocviului „Echinox 50” lucrări din perioada echinoxistă – celebrul ciclu al „Acvariilor”, ale cărui figuri și personaje au ilustrat primele publicații ale echinoxiștilor – expoziția fiind intitulată „Scuturi pentru vânt” după lucrarea omonimă. O altă inițiativă a Fundației este digitalizarea primilor zece ani ai revistei „Echinox” cu scopul creării unei arhive electronice ce va fi – sperăm – în curând accesibilă cercetătorilor. Și pentru că mișcarea echinoxistă a fost și una a prieteniei, publicăm între paginile prezentului număr al ziarului nostru o selecție de fotografii informale de la întîlnirile echinoxiștilor, ce arată o altă fațetă, fațeta ludică și la urma urmei profund umană a acestor intelectuali, a acestor tineri care, parcă în joacă dar cu cea mai mare seriozitate, au făcut istorie.
TEODORA COSMAN
(1) Mircea Iorgulescu, „Echinoxiștii”, Revista 22, 11.11.2003.
(2) Ibid.
(3) Octavian Cosman, Cuvânt de deschidere al expoziției „Echinox 50. Expoziție de pictură și grafică a artiștilor echinoxiști”, Fundația Cosman, 19.10-22.11.2018.