Înființată în 1968 de studenții Facultății de Litere din Cluj (avându-l ca mentor pe profesorul Mircea Zaciu), revista „Echinox” – și cercul creat în jurul ei – a reprezentat pentru generația intelectuală a anilor 70 – 80, una dintre cele mai importante alternative culturale la monopolul ideologic de partid și de stat, funcționând ca „un loc privilegiat de gândire liberă și de lucrare culturală temeinică” (1). Animată în primele două decenii de Marian Papahagi, Ion Pop și Ion Vartic, între paginile sale regăsim o pleiadă de (pe atunci) tineri poeți, scriitori, critici, mulți dintre ei devenind nume consacrate în cultura română (2).
Mircea Baciu, Mariana Bojan, Florin Creangă, Octavian Cosman, Vasile Gheorghiță, Ioan Horvath Bugnariu
Vernisaj vineri 19 octombrie ora 17, prezintă: Octavian Cosman
Expoziția este deschisă până în 22 noiembrie 2018, în fiecare joi, între 18 și 20.
Lucru mai puțin cunoscut, formula grafică (inovatoare pentru vremea respectivă) a revistei, precum și realizarea ei tehnică, se datorează colaborării cu artiști plastici – primii graficieni ai Echinoxului – care contribuie nu numai cu ilustrații originale dar și cu critică de artă sau cronică de expoziții. Așa cum subliniază Mircea Iorgulescu „chiar dacă numărul scriitorilor ale căror începuturi sunt legate de aceasta revistă e deosebit de mare, Echinox-ul literar este doar partea cea mai vizibilă a unui fenomen cu mult mai larg. Revista însăși nu a fost una pur literară, ci mai degrabă una de idei și atitudini culturale. A conturat un spațiu de dezbatere deschisă și a creat un mod de comportament intelectual, fără a se înfeuda unei doctrine și fără a se închide în limitele unor identități comunitariste, estetice, metodologice sau de altă natură.”(3)
Printre artiștii consacrați în spiritul mișcării echinoxiste, Octvian Cosman a fost, alături de Mircea Baciu (cel căruia îi datorăm identitatea grafică) și Florin Creangă, unul dintre primii redactori ai revistei:
„Jacques Derrida susține că în filozofia occidentală este privilegiat cuvântul vorbit, devalorizându-l pe cel scris. Preiau această idee și o însămânțez pe ogorul personal, adică pe teritoriul artistului plastic pentru care linia, pata de culoare, desenul, sunt „cuvintele scrise” pentru cei absenți. Muzeele sunt pline de astfel de „scriituri” pentru care nenumărați oameni merg zi de zi, ani de ani, secole, ca să le citească.
Revista ECHINOX apare într-un moment în care norii negri ai opresiunii sunt răriți de soarele care stă să apară. A fost deschiderea pe care noi toți, tinerii de atunci, o așteptam. Noi, cei din gruparea Echinox vedeam deja posibilele căi ale afirmării valorii și a creativității. Studenți care deja erau prozatori sau poeți au umplut paginile revistei cu creațiile lor sau ale altora de pe tot mapamondul.
Dar revista , obiectul în care aceștia scriau a trebuit să fie făcută de cineva, de asemenea cu talent și dăruire. Ca Echinox să devină obiect de ținut în mână și citit a fost nevoie de artiști plastici (graficieni, pictori, fotografi, sculptori) care să o prezinte publicului așa cum a fost ea văzută timp de o jumătate de secol.
Printre aceștia eram și noi : Mircea Baciu (plecat), Mariana Bojan (prezentă), Octavian Cosman (prezent), Florin Creangă (dat dispărut), Vasile Gheorghiță (plecat și el), Ioan Horvath Bugnariu (prezent), cei care ne arătăm acum în fața dumneavoastră.”
Evenimentele din zilele acestea – expoziția și colocviul Zilele „Echinox 50” , ce marchează aniversarea a 50 de ani de existență a revistei Echinox – își propun să redea o (mică) parte din această istorie culturală, la făurirea căreia au contribuit și artiștii prezenți în această expoziție.
(1) Mircea Iorgulescu, „Echinoxiștii”, Revista 22, 11.11.2003.
(2) Pentru mai multe detalii vezi: Petru Poantă, Efectul Echinox sau despre echilibru, Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof, 2003; Horea Poenar, Incredibila istorie Echinox, Revista Echinox, 2010; Iulia Rădac, Ion Pop la Echinox, 2011.
(3) Mircea Iorgulescu, ibid.
Fundația Doina și Octavian Cosman 