Muzeul de Artă Cluj-Napoca / 22 iulie – 8 august 2016
Curator: Călin Stegerean, comisar de expoziție: Alexandra Sârbu
Expoziția, ce stă sub auspiciile dublului, este concepută sub forma unui dialog pictural între reprezentanţii a două generaţii de artişti: Octavian Cosman făcând parte din prima generaţie a „echinoxiştilor” iar Teodora Cosman din „noul val” al picturii clujene. Asocierea, în același spațiu, a două stiluri diferite pune în evidenţă prezenţa unor componente de limbaj pictural care s-au dezvoltat de la o generaţie la cealaltă, fiind semnificative nu numai pentru cei doi artişti dar şi pentru mutaţiile care au avut loc la nivelul vocabularului picturii în cursul ultimelor decade.
Octavian Cosman se apropie mai degrabă de abstracţionismul liric, fără a se dizolva niciodată complet în non-figurativ. Lucrările ce formează cel mai recent ciclu, „Orașe de nisip”, sunt inspirate de o călătorie în Dubai, unde deșertăciunea construcțiilor efemere îi inspiră artistului o meditație pe tema orgoliului și a trecerii timpului: „unui nebun i-a venit ideea să construiască un oraș într-o clepsidră”. Materia picturală este frustă, chiar sălbatică, tonurile violente, la fel cum personajele sale hieratice, grupurile sale „emfatice” sunt spulberate de vântul deșertului, sub licărirea înșelătoare a sorilor dubli.
Teodora Cosman, în schimb, urmăreşte dialectica tonurilor estompate, apropiate de alb-negrul fotografiilor din care se inspiră. Aplecându-se asupra temelor intime, ale memoriei de familie, ale transmisiei generațiilor, ea privește cu empatică duioșie și nu fără o umbră de ironie strădania oamenilor de a „imortaliza” clipa, de a o smulge curgerii timpului. Folosind metafora supraexpunerii ca „dispariție în lumină”, materia sa picturală e când plată, „fotografică”, când ștearsă, erodată, artista incorporând pierderea, distrugerea în însuși procedeul de creație, scoțând astfel în evidență paradoxurile memoriei și uitării, ale imaginii și reprezentării.
Două universuri plastice în aparență complet diferite dar posedând un element comun: lumina, transformată în metaforă picturală. O luminozitate stranie și nu arareori periculoasă, conferită de elementul supraexpunerii, pe de-o parte, și de simbolul soarelui dublu, pe de altă parte. Expoziţia pune de asemenea în evidenţă, de la un artist la celălalt, anumite sonorităţi comune împărtăşite datorită unor tehnici şi procedee picturale transmise între generații, la fel ca un „secret de familie”.
Fundația Doina și Octavian Cosman 